Incendiu puternic, noaptea trecută, la un gater din Frumoasa

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În data de 26.11.2018, la ora 23:13, dispeceratul ISU „Oltul” Harghita a fost anunţat, prin numărul unic de urgență 112, despre producerea unui incendiu la un gater, aparţinând unei societăţi comerciale cu profil de fabricare a elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, din comuna Frumoasa, potrivit ISU Harghita.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje (2 ofiţeri şi 12 subofiţeri), cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc, precum şi 3 autospeciale cu 59 pompieri civili din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frumoasa, Mihăileni şi Nicoleşti.

La sosirea echipajelor de intervenţie, ardea hala gaterului, pe o suprafaţă de circa 200 mp, cu posibilităţi de propagare la anexa învecinată şi stivele de cherestea, aflate în imediata apropiere.

S-au luat măsuri pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat la ora 05:20.

Ca urmare a producerii acestui incendiu, au ars: hala gaterului, în întregime, cu utilajele şi produsele finite din interior, 30 mc lemn, 11 ferestre, 4 seturi de mobilier, semifabricate pentru 40 de uşi, paturi, noptiere, 300 ml lambriu, podea, duşumea, 3 maşini de şlefuit, o maşină de vopsit, o maşină de prelucrat capete, o maşină de rindeluit, circular, freze, unelte de mână, strung.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

În urma intervenției, s-au salvat: camera de uscare, de circa 25 mp, plină cu lemne, centrala de uscare, anexa învecinată şi întreaga cantitate de cherestea şi buşteni, depozitată în curtea gaterului, bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 700.000 lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy