ISU Harghita: 45 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 48 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele două zile, 53 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD. În afara acestor situații, pompierii harghiteni au intervenit pentru stingerea unui incendiu, precum și la o misiune de asistență/transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SAJ.

Ieri dimineață, pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Șimonești au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință, în satul Rugănești, comuna Șimonești. Forțele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că ardea funinginea din interiorul coșului de fum, fiind afectat și acoperișul centralei termice, pe o suprafață  de aproximativ 2 mp, cu pericol de propagare la întreg acoperișul casei. Pompierii au intervenit prompt și au stins incendiul, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile. S-au salvat și protejat, în urma intervenției, bunuri în valoare de 80.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 2.500 lei.

Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii la coșurile de evacuare a fumului în această perioadă cu temperaturi scăzute pompierii harghiteni vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:

  • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
    • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
  • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
  • În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;
  • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

De asemenea, în ultimele 48 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 7 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile: Lăzarea; Borsec (2), sat Crișeni, comuna Atid; Sânsimion; sat Izvoare, comuna Zetea; Cristuru Secuiesc; 1 mesaj privind incidența de răspândire a SARS-CoV-2.

În continuare, pompierii salvatori harghiteni rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor. 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy