ISU Harghita: Bilanțul misiunilor de ieri, 9 februarie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri (09.02.2022), pompierii militari harghiteni au gestionat 25 de situații de urgență, aproape 85% dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate. Astfel, 26 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 3 incendii și au gestionat cu promptitudine 1 misiune de asigurare/supraveghere zonă, în urma semnalării unui miros persistent de gaz metan, de către locatarii unui bloc de locuințe, din municipiul Odorheiu Secuiesc, strada Tihadar, problema fiind remediată, în scurt timp, de către echipajul distribuitorului de gaze.

Incendiile de vegetație se pot produce și în sezonul rece, iar dovadă este situația înregistrată ieri seară, în localitatea Suseni. Pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Gheorgheni și SVSU Suseni au intervenit pentru stingerea unui astfel de incendiu, care a afectat o suprafață de aproximativ 0,5 ha de teren, existând pericol de propagare la pădurea de rășinoase din apropiere.

În astfel de cazuri, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar salvatorii depun un efort considerabil pentru a limita și lichida arderea necontrolată. Situația este cu atât mai delicată cu cât în apropierea câmpurilor arzânde se află locuințe sau fond forestier și există pericolul de propagare a incendiilor.

Pentru evitarea unor astfel de situații, adresăm rugămintea cetățenilor să țină cont de faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă. Arderea se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor necesare pentru a împiedica propagarea focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii. Este interzisă utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile.

Tot ieri, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, alături de pompierii civili din cadrul SVSU Sărmaș, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Sărmaș. Forțele de intervenție ajunse în cel mai scurt timp la locul evenimentului au constatat că ardea compartimentul motor al autoturismului, cu pericol de propagare la întregul autovehicul. Incendiul a fost stins în limitele găsite și, cel mai probabil, a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Un alt incendiu la care au intervenit tot pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița a avut loc pe strada Măgura, din municipiul Toplița, la un vagon locuință. Ajunse la locul solicitării, echipajele operative au constatat că flăcările se manifestau în interior, cu pericol de propagare la o magazine de lemne și o bucătărie de vară, aflate în imediata apropiere. Incendiul a fost stins în aproximativ două ore, iar în urma acestuia au ars mobilierul și electrocasnicele din interior. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.

ISU Harghita reamintește principalele măsuri de prevenire a incendiilor izbucnite din cauza instalațiilor electrice defecte sau cu improvizații:

  • nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.       

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy