ISU Harghita – exerciţiu de cooperare pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă provocată de producerea unei avarii la Barajul Frumoasa

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita va organiza şi  desfăşura, mâine, 28 septembrie a.c., un exerciţiu de cooperare pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă provocată de producerea unei avarii la Barajul Frumoasa

 Miercuri, 28 septembrie a.c., începând cu ora 10:00, va avea loc un exerciţiu combinat (Joint) de conducere cu forțe în teren, coordonat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, pentru gestionarea unor situații de urgență generate de avarierea Barajului Frumoasa și inundarea localității Frumoasa situată în aval de baraj, ce presupune simularea producerii unui cutremur, urmat de fisurarea Barajului Frumoasa, inundarea gospodăriilor din aval de baraj, precum și căutarea-salvarea persoanelor afectate.

 La exerciţiu vor participa forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, precum și de la structurile județene cu atribuții în cazul manifestării acestui tip de risc: SGA Harghita, Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Serviciul de Ambulanţă Județean Harghita, în cooperare cu Comitetul Local și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Frumoasa.

Integrat, se va desfășura și un exercițiu de alarmare publică în localitatea Frumoasa, fiind introdus semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE” (5 sunete/impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauze de 10 secunde între ele), urmat de evacuarea persoanelor din zona afectată de inundații, verificându-se funcționarea sistemului de înștiințare-alarmare și a audibilității semnalelor pe teritoriul localității, verificarea cunoaşterii semnalelor de alarmare şi a modului de comportare la declanşarea acestora.

Exercițiul are ca scop antrenarea structurilor specializate de intervenție și dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, verificarea viabilității sistemului informațional-decizional la nivelul structurilor angrenate în cazul producerii unui astfel de eveniment, verificarea concepției de acțiune și cooperare la nivel județean, precum și verificarea modului de răspuns al tuturor instituțiilor cu atribuții în managementul și gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului.

  • COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy