ISU Harghita: Intervențiile din ultimul weekend al lunii octombrie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În acest sfârșit de săptămână (28-30.10.2022),  pompierii militari harghiteni au gestionat 17 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 12 solicitări, dintre care 2 accidente rutiere, produse în localitățile Odorheiu Secuiesc și Gârciu (comuna Racu).

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 4 incendii, precum și la 1 misiune de deblocare a unei uși de apartament, în municipiul Odorheiu Secuiesc.

Din totalul celor 4 incendii, 1 intervenție a fost înregistrată la ardere necontrolată de vegetație uscată, în zona Szécseny, Miercurea Ciuc, fiind afectate două grămezi de fân.

Sâmbătă dimineața, 29 octombrie a.c., echipajele Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs, din cauza coșului de fum necurățat de funingine, la un bloc de locuințe de pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Toplița. Pompierii militari au stins rapid incendiul, împiedicând producerea de pagube materiale. Din fericire, în acest caz, evenimentul, observat și anunțat în timp util, nu s-a soldat cu victime sau pagube. În acest context, pompierii militari harghiteni reamintesc cetăţenilor faptul că verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii.Totodată, coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc.).

 În noaptea de sâmbătă spre dumnică, în jurul orei 01.00, echipajele Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc și SVSU Lueta au fost alertate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care rula pe DJ 132, între Vlăhița și Lueta. La sosirea forțelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la compartimentul motor, existând riscul extinderii acestora la întregul autovehicul. Pompierii au localizat și lichidat incendiul, în limitele găsite, însă flăcările, generate, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, au afectat autovehiculul în proporție de 90%. Din fericire, nu au existat persoane rănite, conducătorul auto și cei 3 pasageri reușind să se autoevacueze la timp.

Duminică, 30 octombrie a.c., în jurul orei 12.40, echipajele Detașamentului de Pompieri Gheorgheni au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe strada Cetății din municipiul Gheorgheni. În momentul sosirii echipajelor de stingere, incendiul se manifesta la o afumătoare din lemn, pe o suprafață de circa 6 mp, flăcările afectând și o parte din peretele casei situată în imediata apropiere. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 45 de minute, împiedicând propagarea acestuia la încăperile casei și salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. În urma producerii evenimentului, generat cel mai probabil de jarul/scânteile purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile, au ars anexa din lemn și preparatele de carne din afumătoare; s-a deteriorat peretele casei pe circa 4 mp.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita reaminteşte cetăţenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:

  • se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează  la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor din gospodărie; afumăroriile trebuie să fie supravegheate pe toată perioada funcţionării.
  • Curățați afumătoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului;
  • se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

În continuare, pompierii salvatori harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.        

  • COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy