ISU Harghita: Misiunile gestionate de pompieri în ultimele 24 de ore (24 iulie)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Vremea rea a provocat un incendiu, ieri, în județul nostru, din cauza unui trăsnet. Astfel, în după-amiaza zilei de ieri, 24 iulie a.c., pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, SVSU Vlăhița și Căpâlnița au acționat pentru stingerea unui incendiu produs, cel mai probabil, de un trăsnet, la o gospodărie din localitatea Vlăhița.

În jurul orei 17.15, un apelant al numărului unic 112 a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita, cu privire la producerea unui incendiu la o anexă gospodărească. La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, fiind alertate totodată, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Vlăhița și Căpâlnița. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească (grajd cu șură), flăcările amenințând să se propage la casa învecinată,  aflată în proximitatea focarelor. Incendiul a fost stins după aproximativ 2 ore, pompierii reușind să salveze 4 cabaline, un porc, un câine și casa aflată lângă construcția în flăcări. În urma evenimentului au ars anexa, în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 150 mp și circa 1700 kg de fân. Din fericire, nu au existat persoane rănite.  

Județul Harghita se află în continuare, până diseară, la ora 23.00, sub incidența unei atenționări Cod Galben de ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și căderi de grindină, conform meteorologilor.

În acest context, pompierii militari harghiteni vă reamintesc ce puteți face, din timp, pentru a reduce riscul producerii de inundații la propriile gospodării: să curățați, adânciți sau să realizați în cazul în care nu există, șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; să nu aruncaţi la întâmplare gunoaie menajere şi resturi vegetale în albiile apelor curgătoare; să drenați şi să asigurați curgerea apei către şanțurile de captare, astfel încât aceasta să nu băltească în gospodării și nu în ultimul rând, să curăţați pilonii de susţinere a podurilor, punţilor şi podeţelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistenţa acestora.

De asemenea, pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență care vă pot periclita viața și deteriora autovehiculele, este important să îndepărtați copacii sau ramurile uscate și să asigurați sau să înlăturați, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au acordat sprijin pentru 4 persoane aflate în dificultate, iar pompierii militari ai Detașamentului Odorheiu Secuiesc au asigurat măsurile PSI în urma unui accident rutier produs, pe strada Orbán Balázs, din municipiul Odorheiu Secuiesc, între un autocamion şi un autoturism, soldat cu o victimă, preluată și transportată la spital de către echipajul SMURD.

O altă activitate importantă, desfășurată de pompieri, constă în avertizarea populației prin intermediul Sistemului RO-ALERT, atunci când situații majore pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor. Astfel, în cursul zilei de ieri, a fost transmis mesaj de avertizare, privind posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, în localitățile Praid, Corund și Atid, vizate de avertizarea nowcasting COD PORTOCALIU.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență face un apel la vigilență și la responsabilizare prin respectarea recomandărilor care să contribuie la siguranța comunităților.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE     

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy