ISU Harghita, oficial despre explozia produsă la o casă din Băile Tușnad

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Două persoane rănite în urma unei explozii produse la o casă din Băile Tușnad

Apelul care sesiza producerea unei explozii neurmate de incendiu, la o casă situată pe strada Morii din orașul Băile Tușnad, a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita la ora 19:34, moment în care, la fața locului au fost mobilizate cu operativitate, 3 echipaje de pompieri militari ale Detașamentului Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de intervenție și ambulanța de tip B2 a subunității, precum și SVSU Băile Tușnad și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Harghita.
Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au constatat faptul că în urma exploziei, produse cel mai probabil din cauza acumulărilor de gaz, a fost distrusă, în totalitate, construcția dispusă pe 3 niveluri, iar două persoane surprinse în interior, în momentul deflagrației, au reușit să se autoevacueze și li se acordau îngrijiri medicale de specialitate de către personalul de pe ambulanțe.
Cele două victime, un bărbat, în vârstă de 64 de ani și fiica acestuia, de 25 ani, au suferit arsuri, pe circa 20, respectiv 60% din suprafața corporală. După stabilizare, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.
Echipajele de pompieri au procedat la asigurarea/supravegherea zonei, până la sosirea echipajului specializat al distribuitorului de gaze.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate, ce se pot solda cu mari pagube materiale, rănirea unor persoane sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita recomandă populaţiei respectarea următoarelor măsuri:

  • Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
  • În cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, se procedează de urgenţă la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi la deschiderea uşilor şi ferestrelor pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute. Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor aduce/utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii;
  • La aprinderea focului la aragaz sau sobă alimentate cu gaze naturale, după deschiderea robinetului buteliei, se utilizează principiul “gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric;
  • Umplerea buteliilor doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:

  • Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
  • Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
  • Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
  • Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
  • Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
  • Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
  • Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;
  • Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
  • Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
  • Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
  • Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);
  • Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului, cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.

Tot în cursul zilei de ieri, 7 noiembrie a.c., echipajele operative au intervenit și în alte 3 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea ușii unui apartament, în municipiul Odorheiu Secuiesc, o misiune de asistență/transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SAJ, în municipiul Miercurea Ciuc și o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată. Astfel, specialiștii pirotehniști au identificat, în localitatea Corbu, două proiectile: un proiectil exploziv de calibru 76 de milimetri și un proiectil șrapnel de calibru 75 de milimetri. Cele două elemente de muniție, descoperite de un detectorist, au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distruse ulterior prin explozie controlată.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, reamintim cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

    De asemenea, se interzice:

  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice de muniţii;
  • tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

 Totodată, în ultimele 24 de ore, 8 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical de către echipajele de paramedici SMURD.

Pe lângă aceste situaţii, pompierii militari harghiteni continuă acţiunile desfăşurate în sprijinul autorităţilor din zonele de graniţă şi implicit a cetăţenilor ucraineni veniţi în România, prin activităţi specifice din zona de frontieră.

Salvatorii harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.        

  •   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy