ISU Harghita: Șase mesaje Ro-Alert transmise, în ultimele 24 de ore, pentru siguranța localnicilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita a transmis 6 mesaje prin sistemul RO-ALERT, pentru protejarea locuitorilor din Băile Tușnad, Sub Cetate și Izvoru Mureșului, care au fost avertizați de prezența animalelor periculoase (urși), în zonele respective.

Pompierii harghiteni le-au recomandat localnicilor și celorlalte persoane aflate în aceste localități și în proximitatea acestora, să evite zona, să rămână în locuințe, să păstreze distanța față de animal, să nu încerce să-l hrănească sau să se fotografieze cu acesta și să-și protejeze animalele din gospodărie, fără să se expună pericolului.

Astfel, populația este informată de existența pericolului imediat și poate adopta măsurile de autoprotecție care se impun în aceste cazuri. (pentru mai multe informații despre sistemul R0-ALERT: https://ro-alert.ro/).

De la începutul acestui an, au fost transmise 347 mesaje de avertizare a populației prin sistemul Ro-Alert, în urma semnalării prezenței urșilor în proximitatea comunităților harghitene, dintre care 14, în luna ianuarie; 8, în februarie; 22, în martie; 42, în aprilie; 133, în mai; 90, în iunie; 22, în iulie și 16 de la începutul lunii august și până în prezent.

Tot în cursul zilei de ieri (05.08.2024), echipajele SMURD au intervenit în 8 misiuni, în urma cărora, 2 copii și 6 persoane adulte au fost asistate medical.

Platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU sunt două surse importante de informare. Acestea oferă informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, precum și despre măsurile de siguranță pe care cetățenii le pot lua pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.    

Aflați cum să reacționați în caz de necesitate și fiți prevăzători pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.

Descărcați aplicația DSU care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență. Aceasta poate fi obținută, gratuit, din App Store sau Google Play.

Împreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy