Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

ISU monitorizează rețelele de socializare pentru a identifica locurile unde se organizează petreceri și concerte

Specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita au început să monitorizeze rețelele de socializare, pentru a identifica locurile unde se organizează petreceri și concerte și pentru a verifica dacă acestea îndeplinesc condițiile de prevenire a incendiilor.

Maiorul Vasile Radu Monoranu, șeful Serviciului de Prevenire din cadrul ISU Harghita, a declarat pentru AGERPRES că este pentru prima dată când instituția recurge la această metodă, după ce s-a constatat că unele cluburi nu au un program fix, ci funcționează doar la cerere, atunci când se organizează concerte sau petreceri.

‘E adevărat că există cluburile de profil, dar unele nu au un program fix, liniar. Se adună (tinerii n.red.) la sfârșitul săptămânii, sau chiar în timpul săptămânii, în funcție de solicitări și nu știm de fiecare dată că are loc. Am început să monitorizăm, în premieră, Facebook-ul pentru a vedea locurile unde se organizează petreceri și concerte’, a spus maiorul Vasile Radu Monoranu.

La rândul său, adjunctul șefului ISU Harghita, col. Aurelian Mustățea, șeful Inspecției Prevenire, a declarat că de joi au început controalele inopinate la baruri, cămine culturale, discoteci sau cluburi, în baza planuri de măsuri elaborat de IGSU.

Specialiștii Inspecției de prevenire vor efectua controale de zi, la baruri, cămine culturale, săli de spectacole și la locuri unde se organizează diverse evenimente, iar noaptea vor verifica discotecile și cluburile.

La controalele de zi aceștia sunt însoțiți de pompieri, care verifică dacă s-au efectuat modificări ale căilor de acces sau ale instalațiilor, dar și pentru a vedea care sunt dotările de securitate la incendiu, astfel încât să știe cu exactitate cum să intervină într-un caz real. În cazul controalelor pe timp de noapte, specialiștii ISU vor fi însoțiți de polițiști și jandarmi.

De asemenea, s-a cerut ajutorul primăriilor din județ și Oficiului Registrului Comerțului pentru a fi identificate aceste localuri și se așteaptă informații și din partea șefilor de post și jandarmilor.

Primele controale din Harghita s-au efectuat în localitățile Corund și Joseni.

Potrivit col. Aurelian Mustățea, în Harghita nu s-au identificat, în trecut, probleme deosebite și nici nu au avut loc incendii în astfel de spații.

AGERPRES




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.