Jandarmii din Odorheiu Secuiesc, sprijin pentru o familie care s-a rătăcit după ce a vizitat monumentul „Inima lui Iisus”

0

Articol disponibil în: Română

Sâmbătă, 27 februarie, la ora 14:40, jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Odorheiu Secuiesc au oferit sprijin unei familii din Galați care s-a rătăcit după ce a vizitat monumentul „Inima lui Iisus”.

„Prin intermediul Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la ora 14:15, un bărbat din județul Galați anunţa că el, împreună cu o doamnă și o fetiță s-au rătăcit. Și asta undeva în apropierea localității Lupeni, după ce au urcat să viziteze monumentul „Inima lui Iisus”. Doar că la întoarcere, ceața, frigul și graba de a ajunge înapoi la autoturismul lăsat undeva la aproximativ 3 kilometri, i-a făcut să aleagă un alt drum, care au presupus ei că e mai scurt, ceea ce s-a dovedit eronat. La un moment au realizat că s-au rătăcit și atunci, gândul că noaptea nu e chiar așa departe, i-a făcut să apeleze la sprijinul nostru. Și bine au făcut!

În căutarea lor au plecat doi jandarmi, care pe baza coordonatelor transmise din dispeceratul unității și datorită faptului că cei trei au înțeles că e imperios necesar să nu părăsească locul de unde au făcut apelul, i-au găsit în mai puțin de 30 de minute și i-au readus la autoturism, în siguranță. Cei trei nu au necesitat îngrijiri medicale. Spre „dezamăgirea” bărbatului, care a spus că acceptă să fie amendat pentru nechibzuința lui, jandarmii nu doar că nu i-au aplicat o sancțiune, ci i-au și oferit un transport gratuit până la autoturismul propriu.”, a transmis IJJ Harghita.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy