Jandarmii harghiteni, acțiune de ecologizare a împrejurimilor Lacului Roșu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Jandarmii harghiteni au răspuns din nou prezent la o activitate de ecologizare a împrejurimilor Lacului Roșu. Printr-un efort considerabil și comun, a fost redat circuitului normal un număr de 120 de saci de deșeuri aruncate necorespunzător.

Jandarmi și reprezentanți ai Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș și ai Serviciului Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, au participat în această dimineață la o acțiune de curățare a zonelor împădurite, aflate în administrarea Ocolului Silvic Tulgheș.

„Prin această acțiune, dorim să încurajăm cetățenii să protejeze mediul înconjurător și prin exemplul nostru să mobilizăm cât mai multe persoane să acționeze în mod responsabil față de mediul natural.”, a transmis IJJ Harghita.

„CURĂȚĂM ROMÂNIA!”- „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

Campania vizează un mediu mai curat și reprezintă o încurajare pentru noi toți, instituții ale statului, dar și societate, în general, să ne implicăm mai mult și să acordăm o atenție mai mare curățeniei și protejării mediului înconjurător, care începe cu disciplina și responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

  • sursa foto: IJJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy