Județul Harghita, sub Cod galben ploi însemnate și instabilitate atmosferică până sâmbătă seară

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Administratia Națională de Meteorologie  (ANM) a emis vineri, 18 iunie, un Cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică valabil în mai județe din țară, printre care și Harghita.

Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00

      În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

      Notă: Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni.
      Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

De asemenea,  tot pentru această perioada, este în vigoare și un Cod portocaliu de ploi abundente.

Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00

      În județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.

      Notă: Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy