La frontiera română de vest, s-a înregistrat cel mai mare trafic pe sensul intrării în țară, în perioada sărbătorilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Poliția de Frontieră

În perioada sărbătorilor de iarnă şi în primele zile ale anului 2020, traficul prin punctele de trecere a frontierei a înregistrat creșteri faţă de o perioadă normală, sens în care Poliţia de Frontieră Române a dispus măsuri, în acord inclusiv cu Codul Frontierelor Schengen, pentru fluidizarea traficului, nefiind înregistrate blocaje sau timpi mari de aşteptare în punctele de trecere a frontierei.

Deoarece vacanţa de iarnă s-a încheiat şi având în vedere că au început sărbătorile de iarnă pe rit vechi, măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei sunt menținute, prin suplimentarea numărului de polițiști de frontiera şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei.

În perioada 20 decembrie 2019 – 03 ianuarie 2020, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.540.000 de persoane, din care 1.180.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 1.360.000 pe sensul de intrare în ţară, si 573.000 mijloace de transport, fiind înregistrată o creştere cu aproximativ 14 % faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului, sens în care peste 4.200 de poliţişti de frontieră, în medie, desfăşoară zilnic activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România dar, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, inclusiv relaxarea controalelor pe momente operative în acord cu legislația europeană, nu s-au înregistrat blocaje sau timpi mari de aşteptare.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 941.000 persoane, cele aeroportuare – 734.000 persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova- 385.000 persoane.

De exemplu, cel mai tranzitat punct de frontieră a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 473.000 persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu peste 361.000 persoane şi P.T.F. Borş unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 231.000 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albița, iar la granița cu Bulgaria a fost PTF Giurgiu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy