Lista statelor cu risc epidemiologic, ACTUALIZATĂ. Aceasta intră în vigoare duminică, 5 septembrie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat joi, 2 septembrie, lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Lista va intra în vigoare duminică, 5 septembrie 2021, ora 00:00.

Conform hotărârii CNSU, în zona roșie au intrat Serbia, Estonia, Albania, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Liban, Palestina, Belize, Antigua și Barbuda, Suriname și Brunei Darussalam.
În zona galbenă au intrat, din zona roșie, în urma scăderii incidenței, Spania, Liechtenstein și Maroc. Din zona verde au intrat, din cauza creșterii incidenței cazurilor de COVID-19, Norvegia, Austria, Bosnia Herțegovina, Luxemburg, Vietnam și Emiratele Arabe Unite.

Persoana care vine din zona galbenă nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Sunt scutiți de carantină copiii sub 6 ani, fără condiții, și cei cu vârste între 6 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.

Sunt scutite de carantină și persoanele care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, conform Hotărârii nr. 66 din  2.09.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență poate fi vizualizată AICI

 LISTA completă a țărilor din zona roșie, galbenă și verde poate fi vizualizată AICI

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy