Mașină ajunsă în șanț pe DN 12C. Șoferul nu avea permis și consumase alcool
Articol disponibil în:
Un bărbat de 42 de ani, din județul Brașov, este cercetat penal după ce ar fi condus fără permis și sub influența alcoolului pe DN 12C, unde autoturismul său a ajuns în șanț. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, potrivit IPJ Harghita.
Poliția Municipiului Gheorgheni a fost sesizată printr-un apel la 112, în noaptea de 11 noiembrie, în jurul orei 02:14. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul conducea un autoturism pe DN 12C și, la un moment dat, ar fi părăsit partea carosabilă, ajungând în șanț.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
IPJ Harghita le recomandă participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să nu conducă sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise și să nu urce la volan fără a deține permis de conducere.

