Măsuri de ordine dispuse pentru siguranța participanților la Tabăra de Vară pentru Studenți „Tusvanyos” din stațiunea Băile Tușnad

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pentru a asigura desfășurarea fără incidente a Taberei de Vară pentru Studenți „Tusvanyos” din stațiunea Băile Tușnad, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Harghita a implementat o serie de măsuri de ordine cu scopul principal de a menține un climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Aceste măsuri sunt orientate spre prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, protejarea participanților și creșterea capacității de intervenție în situații de urgență.


În perioada 23-27 iulie, pentru asigurarea unei prezențe constante și eficiente, peste 80 de polițiști harghiteni, din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, vor fi prezenți zilnic în zona de desfășurare a evenimentului și în proximitatea acestuia. Aceștia vor desfășura activități de linie pentru verificarea condițiilor de siguranță, protejarea cetățenilor și prevenirea oricăror incidente negative.
Activitățile polițiștilor harghiteni vor fi coordonate cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiectiv asigurarea și menținerea unui climat optim de siguranță și ordine publică, precum și descurajarea faptelor antisociale. Prezența forțelor de ordine va contribui la creșterea siguranței publicului numeros, oferind participanților liniștea necesară pentru a se bucura de eveniment.
Pe linie rutieră, polițiștii rutieri vor monitoriza traseele de deplasare spre și dinspre zona de desfășurare a evenimentului, asigurându-se că traficul auto și pietonal se desfășoară fluent. Vor fi utilizate aparatele de drugtest și etilotest, alături de autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare. De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru identificarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale.
Pentru creșterea capacității de intervenție, un echipaj canin specializat în depistarea substanțelor psihoactive va fi de asemenea prezent. Polițiștii vor interveni prompt și profesionist în orice situație de urgență sau incident sesizat prin 112. Grupe de intervenție constituite din luptători de la acțiuni speciale vor fi pregătite să intervină rapid, conform competențelor specifice.

Recomandări pentru Participanți:

  • Nu consumați băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive înainte de a conduce. Respectați indicațiile polițiștilor rutieri, circulați cu viteză moderată și fiți prudenți în trafic.
  • Fiți atenți în relațiile cu persoanele cunoscute întâmplător! Nu legați prietenii cu persoane cu comportament deviant și evitați să acceptați băuturi, țigări sau alimente de la persoane necunoscute.
  • Respectați regulile de conduită socială. Nu răspundeți provocărilor cu violență și evitați situațiile conflictuale.
  • În timpul nopții, deplasați-vă în grup și evitați locurile izolate sau întunecate.
    Dragi participanți,
    Siguranța și protecția dumneavoastră sunt priorități esențiale pentru polițiștii harghiteni. În caz de nevoie, apelați cu încredere la echipajele de poliție sau la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutorul.
    Suntem aici pentru a vă asigura o experiență plăcută și sigură!
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy