Membrii Parlamentului European susțin crearea unui mecanism care garantează democrația și statul de drept

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Membrii Parlamentului European au solicitat Comisiei Europene să instituie un mecanism obligatoriu care să garanteze democrația, statul de drept și drepturile fundamentale ale omului în statele membre. Deputatul european UDMR, Csaba Sógor a declarat: aceasta poate fi cea mai mare contribuție practică a Parlamentului European inițiat în vederea elaborării unui cadru care permite Uniunii Europene să oblige Statele Membre, ca și după aderarea la UE să respecte prevederile cuprinse în Criteriile de la Copenhaga – inclusiv asigurarea drepturilor minorităților naționale.

In cadrul sesiunii plenare de marți, 25 octombrie a Parlamentului European, deputații europeni au dezbătut și votat raportul conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale. În opinia deputatului european UDMR Csaba Sógor, implementarea unui astfel de mecanism ar fi un pas important în reprezentarea intereselor maghiarilor din Transilvania. „Susțin introducerea acestui mecanism de monitorizare și cred că este foarte important să includem în forma finală a documentului capitole privind minoritățile naționale” a explicat el.

La inițiativa lui Csaba Sógor documentul adoptat conține un aliniat care precizează că 8 la sută din cetățenii europeni aparțin unei minorități naționale, iar 10 la sută vorbesc o limbă regională sau minoritară, dar nu există un cadru legislativ la nivel European care să garanteze drepturile minorităților naționale. La propunerea deputatului european raportul adoptat face referire la documentele Consiliului Europei privind protecția minorităților, și subliniază că egalitatea de șanse nu este un privilegiu, ci un drept fundamental al minorităților.

”Teoretic nu ar fi nevoie de acest mecanism, deoarece în timpul negocierilor de aderare statele candidate se angajează să garanteze drepturile fundamentale ale omului, inclusiv drepturile minorităților. Constatăm însă un regres semnificativ al acestor măsuri  în Statele Membre după aderare, iar rapoartele de monitorizare ale Consiliului Europei sau sentințele Curții Europene a Drepturilor Omului nu au niciun fel de consecințe fără un mecanism cu caracter obligatoriu”, a declarat Csaba Sógor în cadrul dezbaterii din plen, subliniind necesitatea punerii în aplicare a unui astfel de mecanism, și a adăugat: ”întrucât pentru a evita reacțiile negative ale Statelor Membre UE, nu a abordat deloc încălcările evidente a drepturilor minorităților naționale, care din păcate sunt destul de comune în Europa. Noi sperăm că acest mecanism va fi începutul unei noi ere bazate pe principiul conform căreia cetățenii UE trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în întreaga Uniune.” 

Editat de Biroul de Presă al UDMR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy