Ministerul Educației, la Miercurea Ciuc: La 1 decembrie va apărea şi un spor de suprasolicitare, pentru profesori

0

Articol disponibil în: Română

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, la Miercurea Ciuc, unde a participat la deschiderea anului şcolar, că dascălii vor primi de la 1 decembrie, pe lângă salariu, un spor de suprasolicitare, de 10%, transmite corespondentul Mediafax.

Ministrul Educaţiei a participat, luni, în Harghita, la deschiderea Colegiului Naţional ”Octavian Goga” din Miercurea Ciuc şi la festivitatea de deschidere a Şcolii Generale „Marton Aron” din Sândominic.

„Pentru profesori sunt schimbări financiare semnificative faţă de 11 septembrie anul trecut când începea anteriorul an şcolar, salariile au crescut în medie cu 25% şi vor urma şi alte creşteri salariale pentru că la 1 decembrie va apărea şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%”, a spus Valentin Popa, la Miercurea Ciuc.

De asemenea, el a adăugat că la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare.

„În anul 2019 se va acorda şi un sfert din ecartul între salariile prezente şi cele aferente anului 2022. Practic, în anul 2022, va exista o creştere în medie în sistemul preuniversitar de aproximativ 90% comparativ cu salariile din 2016. E o creştere semnificativă şi e un pas important către valorizarea resursei umane. Sper ca toate aceste lucruri să conducă şi la o creştere a calităţii actului educaţional pentru că, sigur, stimaţi profesori, e foarte important ca dumneavoastră să faceţi la clasă lecţii atractive, să ţineţi elevii în clase şi să-i aduceţi cu drag la şcoală”, a mai spus Valentin Popa.

Ministrul Educaţiei le-a transmis, profesorilor, că elementul esenţial al creşterii calităţii educaţionale este în mâna lor, îndemnându-i să formeze un parteneriat cu părinţii şi elevii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy