O nouă tragedie pe un drum din Harghita. Minoră accidentată mortal

0

Articol disponibil în: Română

Foto: IPJ Harghita

O altă tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineață pe un drum din Harghita. O fetiță de 11 ani a murit, după ce mama ei care se afla la volan a derapat și s-a izbit cu mașina de un parapet pe D.J. 123/E, direcția Șoimeni – Miercurea Ciuc.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, în jurul orei 08:25, o femeie de 39 de ani, din comuna Păuleni Ciuc, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 123/E, pe direcția Șoimeni – Miercurea Ciuc, a derapat și a intrat în coliziune cu partea lateral stânga cu un parapet situat pe partea dreaptă a drumului, după care s-a oprit în șanț, pe aceeași parte a direcției de mers, pe roți.

În momentul producerii accidentului, din care a rezultat decesul unei minore de 11 ani, din comuna Păuleni Ciuc, pasageră în autoturism, conducătoarea auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă.

Foto: IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy