Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri, 7 octombrie a.c., 30 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

În afara acestor situații, pompierii harghiteni au intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la o ghenă, în municipiul Miercurea Ciuc, precum și la o misiune de deblocare/salvare persoană. Astfel, aseară, în jurul orei 19:00, prin numărul unic de urgență 112, a fost solicitată intervenţia în cazul unei persoane vârstnice blocată într-un apartament, situat pe Bulevardul Independenței, din municipiul Odorheiu Secuiesc. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. După deblocarea uşii de intrare în apartament, echipajele de intervenţie au găsit, căzută în hol, o persoană de sex feminin, în vârstă de 72 de ani, în stare conștientă, însă în imposibilitate de deplasare; după acordarea primului ajutor la fața locului de către paramedicii SMURD, pacienta a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Totodată, noaptea trecută, în jurul orei 22:40, 2 echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD au fost direcționate imediat, în urma producerii unui accident feroviar, în localitatea Gălăuțaș, la o trecere la nivel cu calea ferată, km 177+715m, unde trenul InterRegio nr. 12406-1, care circula pe ruta Brașov-Budapesta, a lovit un autoturism. Din fericire, nu au existat victime, conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani și pasagera din dreapta, de 18 ani, reușind să se autoevacueze până la sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului. Trenul nu a suferit avarii, iar circulația feroviară nu a fost afectată.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy