Misiunile pompierilor harghiteni din ultimele 48 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele două zile, pompierii militari harghiteni au gestionat 18 intervenții în diferite situații de urgență. Dintre acestea, majoritatea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 15 persoane aflate în dificultate.

În această perioadă, salvatorii au acționat pentru stingerea a 3 incendii, din care o ardere necontrolată de vegetaţie uscată în satul Jolotca, comuna Ditrău, precum și o misiune de deblocare/salvare persoană. Astfel, ieri, 12 mai, în jurul orei 13:30, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unei persoane blocate într-un apartament, din orașul Bălan. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de lucru Bălan, cu o autospecială de intervenţie, precum şi un echipaj SAJ. După deblocarea uşii de intrare în apartament, echipajele operative au găsit, căzută în sufragerie, o persoană conştientă, de sex feminin, în vârstă de 64 ani, cu probleme medicale, aceasta fiind preluată şi transportată la spital, de echipajul SAJ.

Totodată, în perioada de referință, au fost transmise 3 mesaje RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție şi avertizarea populației privind prezența unor animale sălbatice (urși), în zona Szécseny, municipiul Miercurea Ciuc și zona Băile Szejke, municipiul Odorheiu Secuiesc.

În cursul zilei de ieri, 12 mai a.c., echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au intervenit pentru localizarea și lichidarea a două incendii.

Primul s-a produs dimineața, din cauza unui scurtcircuit electric, la un transformator, pe strada Ciocârliei, din municipiul Miercurea Ciuc. Cel de-al doilea s-a produs după-amiaza, la o casă din satul Cetățuia, comuna Sânsimion. Forțele operative sosite la locul evenimentului au constatat că interiorul locuinței era inundat cu fum. Datorită intervenției prompteincendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. În urma acestuia, au fost afectate de fumul degajat atât tencuiala și zugrăveala camerelor, cât și tâmplăria ferestrelor și ușilor, o canapea, aparate electrocasnice. S-au salvat şi protejat, în urma intervenției, bunuri materiale în valoare de aproximativ 300.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 15.000 lei. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric în urma folosirii unor echipamente defecte sau supradimensionate. Din fericire, în urma evenimentului, nu au existat victime.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, reamintim cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate:

– Nu improvizați! Nu utilizaţi cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, aparatele electrice, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

– Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

– Atenție la aparatele electrice sub tensiune! Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;

– Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy