Miting de protest: STOP ABUZURILOR DIN PENITENCIARUL MIERCUREA CIUC

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, organizatie sindicala reprezentativa la nivel national, reprezentand salariati din intreg sistemul administratiei penitenciare, organizeaza un miting de protest in data de 27 septembrie 2019, in fata Penitenciarului Miercurea Ciuc ca urmare a modului abuziv, subiectiv si contrar prevederilor legale in care conducerea acestui penitenciar, in intregul ei, intelege sa conduca acest penitenciar, precum si a modului in care Administratia Nationala a Penitenciarelor intelege sa-si asume atributiile de control, indrumare, dar si statutul de partener social. 

Astfel ca, desi timp de peste un an de zile am incercat sa discutam si sa gasim solutii atat cu conducerea pentenciarului Miercurea Ciuc, cat si cu conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor la o serie de probleme ce priveau tratamentul la care erau supusi membri nostri de sindicat din penitenciarul Miercurea Ciuc, membri de sindicat ce nu aveau alta vina decat ca apartineau unei structuri sindicale nou infintate, nu am reusit sa gasim intelegerea necesara. Mai mult, abuzurile conducerii penitenciarului s-au intensificat, fapt de care a stiut si conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, conducatori ce au preferat sa nu isi asume rolul de conducere al acestui sistem, sistem care pe fondul diluarii autoritatii centrale a dus la o intensificare a abuzurilor comise de factorii de conducerea ai unor penitenciare. 

Abuzurile conducerii penitenciarului Miercurea Ciuc s-au concretizat prin decizii abuzive de preluare a unor atributii de serviciu suplimentare, de decizii abuzive de schimbare a locurilor de munca, de tratament subiectiv raportat la acelasi tip de situatie sau mai grav la acoperirea unor situatii de conflict de interese flagrante(vezi situatia directorului adjunct siguranta detinerii si regim penitenciar), de acoperire a unor solicitari de incalcare a legii din partea directorului adjunct economico-administrativ al  unitatii sau de acoperire a unor situatii in care conducatorii institutiei au intrat in conflict cu autoritatile statului, incalcand grav prevederile Codului deontologic si pe cele care reglementeaza activitatea sistemului penitenciar.

De toate aceste lucruri a luat cunostinta conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor si la cele mai multe sesizari nu a avut nicio reactie, iar atunci cand a avut, solutionarea incidentului s-a concretizat prin acoperirea abuzurilor conducerii penitenciarului.

ACTIUNI 

  1. Miting in data de 27.09.2019 in fata penitenciarului Miercurea Ciuc
  2. Dezacordul Federatiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar privind depasirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019 (conform legislatiei si negocierilor colective in vigoare).
  3. Miting la sediul Administratiei Nationale a Penitenciarelor – data se va comunica

REVENDICARI

  1. Reinstituirea unui climat organizational corect, bazat pe aplicarea si respectarea prevederilor legale
  2. Aplicarea prevederilor legale privind evaluarea activitatii manageriale si psihologice a conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc in intregul ei
  3. Cerem incetarea suprasolicitarii si vulnerabilizarii personalului ca solutie pentru lipsa de resurse umane si financiare! 

Schiopu Petre Florin

Presedinte – Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy