Noi măsuri de protecție a persoanelor vulnerabile din centrele de servicii sociale

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care introduce noi măsuri în vederea protejării persoanelor vulnerabile din centrele sociale (persoane vârstnice, copii și adulți cu dizabilități), având în vedere creșterea constantă a ratei de infectare cu Covid-19 din ultima perioadă.

foto cu caracter ilustrativ

Proiectul de act normativ va intra în procedura de avizare și prevede următoarele măsuri:

– Autoritățile administrației publice locale și furnizorii de servicii sociale publici și privați vor fi obligați să solicite personalului care are contact cu persoanele beneficiare, fie dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, fie dovada unui rezultat negativ al testării, fie confirmarea faptului că au avut boala. Neprezentarea dovezilor menționate va duce la interzicerea accesului în centrele de servicii sociale sau interzicerea desfășurării activităților care presupun contactul cu beneficiarii.

– Angajații care refuză vaccinarea vor putea opta pentru testarea periodică, dar vor suporta costurile aferente testării. Pentru persoanele care nu s-au vaccinat din motive medicale, costul aferent testării se suportă de direcţiile de sănătate publică judeţene.

– Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenție.

La începutul lunii august am semnat Ordinul nr. 665/2021 pentru a mă asigura că angajaţii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și angajații centrelor rezidențiale destinate altor categorii vulnerabile, care în starea de urgență au fost izolaţi la locul de muncă pentru a-i proteja pe cei de care au grijă, vor primi stimulentul de risc în cuantum brut de 2.500 de lei. Pentru că nimeni nu își dorește să ne întoarcem la măsuri mai severe, trebuie să fim conștienți că acum avem o măsură de prevenție, vaccinarea, pe care avem datoria să o utilizăm pentru a salva vieți”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

În perioada stării de urgență s-au înregistrat cifre semnificative de infectare și deces cauzate de Covid-19, atât în rândul personalului – 3.657 de angajați infectați și 6 decedați, dar și al beneficiarilor de asistență socială –  10.154 de beneficiari infectați și 917 decedați.

Pe de altă parte, din cei aproximativ 45.000 de angajați din centrele sociale, doar 10.000 s-au vaccinat.

  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale –  Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy