Nu a oprit la semnalul polițiștilor, însă nu a scăpat. S-a ales cu dosar penal

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un conducător auto de 37 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi a încercat să ascundă autoturismul la Băile Homorod, întrucât era sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 04.09.2019, în jurul orei 00:30, un echipaj poliţienesc, aflat în serviciul de patrulare pe raza oraşului Vlăhița, a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul acestuia şi-a continuat deplasarea.

Poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului în cauză, acesta fiind depistat pe o stradă lăturalnică din localitatea Băile Homorod.

În aceeaşi zonă au fost identificaţi 3 bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 34 şi 37 de ani, iar din datele şi indiciile obţinute de poliţişti rezultă că cel mai în vârstă dintre aceştia, un localnic din Miercurea Ciuc, este conducătorul auto în cauză.

Acesta a fost condus la Postul de Poliție Căpâlnița, unde, întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcoolscop, care a indicat 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, sens în care pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy