O femeie din Harghita, rănită grav într-un accident produs în Bistrița-Năsăud

0

Articol disponibil în: Magyar Română

O femeie din Harghita a fost rănită în urma unui accident produs pe un drum județean din Bistrița-Năsăud (DJ 172E, în localitatea Lechința), fiind implicate două mașini. Unul dintre șoferi consumase alcool.

Potrivit informațiilor transmise de Poliție presei locale din Bistrița -Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr de 18 ani din județul Harghita.

În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul condus de tânărul din Harghita a fost proiectat în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.

Potrivit presei locale, în autoturismul din Harghita se aflau patru persoane, care ar fi trebuit să ajungă la o înmormântare în Sălaj.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei de 59 de ani, pasageră în mașina condusă de tânărul de 18 ani.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, fiind indicată valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 32 de ani din Bistrița. Acesta a fost ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy