O inițiativă a deputatului UDMR Szabó Ödön își propune să pună cetățeanul pe primul loc, în raport cu autoritățile fiscale

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Deputatul UDMR, Szabó Ödön a inițiat împreună cu Claudiu Năsui (USR), o modificare a prevederilor Codului Fiscal prin care își propune să dea o formă juridică unui principiu legal, in dubio contra fiscum, principiu care favorizează cetățeanul în relația sa cu autoritățile fiscale. Mai concret, este vorba despre interpretarea prevederilor ambigue, din domeniul finanțelor, în favoarea contribuabilului.

„În orice țară care a aderat la principiile democrației, statul este obligat să emită reglementări clare și predictibile. În domeniul fiscal, neclaritatea reglementărilor reprezintă o atingere a dreptului de proprietate, drept fundamental al cetățeanului. Principiul in dubio contra fiscum sintetizează aceste două obligații ale autorităților: de a emite reguli clare, iar în caz de ambiguitate, să respecte dreptul de proprietate al cetățenilor săi”, explică parlamentarul bihorean în expunerea de motive privind inițiativa de modificare a Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015).

Reglementarea prin lege a principiului de interpretare – în favoarea contribuabilului – a prevederilor legale neclare, ar putea reașeza pe o bază nouă relația dintre organele fiscale și plătitorii de taxe, astfel ca, în timp, aceștia din urmă să dobândească mai multă încredere în buna-credință și profesionalismul organelor fiscale ale statului.

În momentul în care am discutat despre programul de guvernare, împreună cu colegul meu, am spus că, având în vedere semnalele multiple pe care le-am primit fiecare din partea contribuabililor este imperios necesară o intervenție legislativă care să apere cetățeanul, de excesul de putere al instituțiilor statului. Sper ca proiectul legislativ să beneficieze de un parcurs de adoptare accelerat și astfel să poată fi în beneficiul tuturor, cât mai curând posibil” a subliniat deputatul UDMR, Szabó Ödön.

Inițiativa celor doi parlamentari face parte din programul de guvernare al PNL, USR-Plus și UDMR, fiind cuprins ca obiectiv în cadrul modernizării ANAF și este susținută de semnăturile a nu mai puțin de 61 de senatori și deputați din arcul guvernamental.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy