Oi de rasă ucide de urs în Harghita

0

Articol disponibil în: Română

Urşii continuă să bage spaima în oameni şi să le atace animalele. De data aceasta, au dat năvală într-o ogradă din judeţul Harghita, unde au făcut prăpăd. Peste zece oi de rasă a pierdut proprietarul. Patru dintre ele au murit. Şi nu este singurul fermier păgubit din zonă, potrivit observator.tv. 

Înfometate, animalele au atacat în toiul nopţii. Ca să ajungă în curtea fermei, au escaladat gardul.

În capcana urşilor au căzut douăsprezece oi. Patru dintre ele au murit sfâşiate, şase sunt rănite, iar alte două sunt de negăsit.

Pagubele sunt uriaşe, pentru că oile erau de rasă.

Proprietarul susţine că „paguba este undeva la 4 mii de euro. Sunt oi cu certificate, miei cu certifcate de origine. I-am păstrat pentru reproducere. De-aia nu i-am comercializat„.

Peste două zile aşteaptă comisia de evaluare, însă omul nu prea mai crede că va fi despăgubit. Şi se teme că urşii se vor întoarce.

La câteva sute de metri distanţă, un alt fermier a păţit la fel. A rămas fără patru oi şi un ied. De teamă, acum face nopţi albe.

Fermierul respectiv susţine că „stăm de pază. Stau în maşină toată noaptea. Măcar să fac gălăgie ca să plece, să se sperie. Îmi este teamă că dacă ies copiii în curte, să nu avem probleme„.

Cei doi bărbaţi susţin că ar trebui ca urşii agresivi, care fac pagube, să fie împuşcaţi. Este însă o problemă care le dă bătăi de cap autorităţilor de atâta vreme.

Şi, în plus, nici oamenii nu vor să înţeleagă că sălbăticiunile nu trebuie hrănite: nu fac decât să le încurajeze să dea năvală în zonele locuite.

Video AICI

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy