Percheziții desfășurate în Odorheiu Secuiesc, la persoane bănuite de înșelăciune

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, aflat sub supravegherea procurorului, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc au desfășurat mai multe percheziții în municipiul Odorheiu Secuiesc, la domiciliul unei persoane, la sediul unei societăți comerciale și a unor puncte de lucru ce aparțin acesteia.

În perioada 2021-2023, un bărbat de 44 de ani, prin intermediul unei societăți comerciale, având calitatea de administrator, ar fi desfășurat activități de ofertare, facturare, încasare și nelivrare a produselor utilizate în industria tipografică, inducând în eroare mai multe persoane juridice, din diferite județe, persoana în cauză sustrăgându-se urmăririi penale.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, sisteme informatice de stocare a datelor, un Hard Disk, un telefon mobil și suma de 17.425 lei.
Față de persoana în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceasta să fie prezentată în fața procurorilor în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare.

La acțiune au mai participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Criminalistic.

  • informații și foto furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy