Peste 2.300 de intervenții SMURD în Harghita, în primele nouă luni ale anului 2026
Articol disponibil în:
Echipajele SMURD din județul Harghita au desfășurat 2.327 de intervenții în perioada ianuarie–septembrie 2026. În urma acestora, 2.166 de persoane au primit asistență medicală de urgență, informează ISU Harghita, pe baza datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Din totalul misiunilor desfășurate în județ, 2.150 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat, iar 177 au vizat asigurarea sau supravegherea unor situații. Dintre persoanele asistate, 2.030 au fost adulți și 136 copii.
La nivel național, în primele nouă luni ale anului au fost înregistrate 369.970 de intervenții SMURD. Echipajele au acordat asistență medicală unui număr de 377.138 de persoane: 347.214 adulți și 29.924 de copii.
14 misiuni de descarcerare în Harghita
În perioada analizată, echipajele specializate din județul Harghita au intervenit în 14 misiuni de descarcerare. În urma acestora, au fost asistate 11 persoane: 10 adulți și un copil.
La nivel național, au fost efectuate 1.757 de intervenții de descarcerare, în urma cărora au primit ajutor 2.472 de persoane: 2.322 de adulți și 150 de copii.
ISU Harghita arată că intervențiile de descarcerare sunt esențiale pentru salvarea victimelor implicate în accidente rutiere. Activitatea echipajelor SMURD și de descarcerare presupune pregătire și mobilizare rapidă, obiectivul principal fiind protejarea vieții și reducerea consecințelor situațiilor de urgență.

