Peste 30 de situații de urgență, gestionate în perioada 30 august – 1 septembrie 2024

0

Articol disponibil în: Română

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel județean, s-au înregistrat 33 de situații de urgență la care salvatorii harghiteni au răspuns cu promptitudine.

Din totalul misiunilor gestionate, 24 de solicitări au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor în urma cărora  24 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.

De asemenea, în această perioadă, salvatorii au acționat pentru stingerea a două incendii și au gestionat 7 misiuni în sprijinul comunităților și bunurilor acestora: 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire a incendiilor, în urma producerii a 3 accidente rutiere pe DE 578, DN 13 A, DN 15,  în localitățile Gălăuțaș, Miercurea Ciuc și Corbu; o misiune de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată, în urma descoperirii unei bombe de aruncător (cal. 82mm), în localitatea Sânmartin, zona Vârful Rugat, două misiuni de deblocare uși, în municipiile Miercurea Ciuc și Gheorgheni, precum și o misiune de transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SAJ, în municipiul Odorheiu Secuiesc.

Astfel, sâmbătă după-amiază, 31 august a.c., pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. II Toplița și civili SVSU Gălăuțaș au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un buncăr de rumeguș, aflat pe amplasamentul unui operator economic de profil, din localitatea Gălăuțaș. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau rumegușul și structura interioară a buncărului cu dimensiunea de 5mX3mX3m, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la hala de producție aflată în imediata apropiere. Pentru lichidarea focarelor și protecția clădirii expuse riscului de incendiere, echipajele de pompieri au acționat, timp de aproximativ 3 ore și 30 de minute, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să împiedice propagarea incendiului și să salveze clădirea. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a fost stabilită ca fiind deteriorarea pe timpul exploatării, au ars rumegușul depozitat în buncăr, saci de pânză și s-au deteriorat pereții buncărului.

Tot pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. II Toplița, în cooperare cu SVSU Subcetate au fost mobilizați să intervină, ieri dimineață, pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul centralei termice a unei clădiri care adăpostește procese tehnologice, din localitatea Subcetate. Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul centralei termice și a depozitului de rumeguș, pe o suprafață de circa 100 mp, existând posibilitatea să se extindă la uscătorul de cherestea și la hala de producție din apropiere. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul cu operativitate, reușind, în aproximativ 2 ore, să stingă focarele și să salveze bunuri de o valoare semnificativă. Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, coșul de fum deteriorat. Ca urmare a producerii incendiului, au ars structura din lemn a acoperișului și s-au deteriorat tavanul din rigips, tubulatura centralei termice și panoul de control al sistemului de uscare cu cablurile aferente.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați permanent, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea asistenței medicale persoanelor aflate în dificultate.

Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență.

Accesați acum www.fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

NU UITAȚI! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy