Petho Attila, reținut pentru infracţiuni de lovire şi distrugere

0

Articol disponibil în: Magyar Română

IPJ Harghita face precizări legate de cazul în care un polițist local din Odorheiu Secuiesc a fost bătut cu sălbăticie de către Petho Attila, fiul lui Petho Jozsef, personaj al lumii interlope din Odorheiu Secuiesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorge Filip, poliţiştii au intervenit ferm, au efectuat o percheziţie şi au luat măsura reţinerii faţă de un bărbat de 37 de ani, din Odorheiu Secuiesc, bănuit de comiterea unor infracţiuni de lovire şi distrugere.

”La data de 20.01.2019, la ora 00:26, Secția 4 Poliție Rurală Odorheiu Secuiesc a fost sesizată cu privire la faptul că G.R. de 20 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost victima unei agresiuni, în zona turistică Mădăraş.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti rezultă că, în jurul orei 00:05, în timp ce se afla în faţa unei cabane din zona turistică Mădăraş, G.R. a fost agresat de concetățeanul său P.A. de 37 de ani, pe fondul unor nemulţumiri anterioare ale acestuia.

Victima a fost preluată de doi cunoscuţi, care s-au îndreptat cu un autoturism spre localitatea Izvoare, solicitând și un echipaj de ambulanță, însă fără a reclama iniţial agresiunea.

Pe timpul deplasării autoturismul a fost urmărit de P.A. cu un snowmobil, interval în care agresorul a provocat mai multe coliziuni, ba chiar a reuşit să cauzeze imobilizarea autoturismului într-un morman de zăpadă, moment în care l-a agresat din nou pe G.R., însă după ce acesta a reuşit să plece, a continuat urmărirea şi coliziunile, până în satul Sub Cetate din comuna Zetea, după care a plecat într-o direcţie necunoscută.

În aceste condiţii s-a solicitat și intervenția Poliției, situaţie în care la faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă, pentru cercetări şi luarea măsurilor legale.

Astfel, poliţiştii au procedat la căutarea celui în cauză, în paralel cu activităţile specifice de cercetare şi investigaţie, iar pentru clarificarea şi argumentarea stării de fapt au solicitat şi obţinut un mandat de percheziţie, emis de Judecătoria Odorheiu Secuiesc pentru o locaţie a celui în cauză.

În urma percheziţiei au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi snowmobilul folosit, în vederea continuării cercetărilor şi documentării activităţii infracţionale.

În acest timp poliţiştii l-au prins şi pe suspectul comiterii faptei şi au luat faţă de acesta măsura reţinerii pe 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere urmând ca, la data de 21.01.2019, acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy