Poliția, pe urmele unui șofer beat

0

Articol disponibil în: Magyar Română

După o urmărire de circa 7 km, polițiștii harghiteni au prins un conducător auto turmentat și i-au întocmit dosar penal.

O patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Odorheiu Secuiesc, a observat duminică după amiază, că un autoturism care circula pe D.J. 138/B, pe raza localităţii Vărşag, avea o traiectorie sinuoasă și au efectuat semnalul regulamentar de oprire. Însă, conducătorul auto de 42 de ani, din comuna Dealu, știindu-se cu musca pe căciulă a încercat să fugă de polițiști, iar după aproximativ 7 km aventura a luat sfârșit. Când a fost testat aparatul etilotest, a ieșit la iveală și motivul alergăturii: 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceste condiţii conducătorul a fost transportat la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy