Polițiștii din Harghita, în control la stânele din județ

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 15 iunie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat controale la mai multe stâne/tabere de vară aflate în zonele limitrofe municipiului Miercurea Ciuc, în vederea identificării câinilor cu potential agresiv, în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși, dar și în scopul prevenirii săvârșirii de fapte penale sau contravenționale asupra animalelor de către deținătorii acestora.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate nereguli referitoare la obligația proprietarilor/deținătorilor de stâne de a proceda la identificarea câinilor prin microcipare, precum și obligația de sterilizare a câinilor aparținând rasei comune și metișii acestora, conform prevederilor legale, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Polițiștii readuc în atenția proprietarilor de stâne faptul că: ”orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private” este considerat câine agresiv și se supune prevederilor O.U.G. nr. 55/2002 ® privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. Același act normativ prevede că ”Proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă este însoţit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(4), ci are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane.”

În ceea ce privește necesitatea identificării câinilor prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, această obligație este reglementată atât în O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dar și de art. 7 din normele A.N.S.V.S.A. din 07.01.2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, în caz contrar, putând fi sancționați potrivit acelorași reglementări.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006, ”în scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzice permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie.  Pentru fiecare până la 100 de animale în plus, numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar, indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie; turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr limitat de câini care vor fi ţinuţi în ţarc;”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy