Polițiștii harghiteni informează despre deținerea, comercializarea și folosirea ilegală a materialelor pirotehnice

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La nivelul Poliției Române, odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, s-a demarat planul național de acțiune denumit “FOC DE ARTIFICII” care se desfășoară în perioada 21 noiembrie 2022 – 9 ianuarie 2023.

Astfel, polițiștii harghiteni vor desfășura activități de control în vederea verificării legalității activitățiilor ce presupun operațiuni cu articole pirotehnice a persoanelor fizice și juridice.

Scopul principal al acțiunilor este legat de creșterea siguranței cetățenilor, prin desfășurarea unor activități de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglemetează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice în perioada următoare.

Se urmărește îndeaproape ca populația să conștientizeze riscurile la care se expune prin folosirea articolelor pirotehnice ilegale și consecințele nerespectării prevederilor legale.

Oamenii legii fac cunoscute categoriile de articole pirotehnice, astfel:

-articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 (exemple: steluțe, lumânări scânteietoare, inele de foc etc.) – acestea pot fi puse la dispoziția publicului de peste 16 ani;

-articolele pirotehnice care fac parte din categoriile 2,3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor de scenă (T2) și P2 – sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către public;

-articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și P1- pot fi comercializate doar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Pentru folosirea articolelor pirotehnice de divertisment, de către persoanele fizice sau juridice, acestea au obligația de a lua măsuri de protejare a persoanelor, a bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Persoanele care produc, dețin, transferă, importă sau comercializează articole pirotehnice, precum și persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligația de a obține autorizație de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și de la Inspectoratul de Poliție Județean pe raza cărora își desfășoară activitatea după caz.

Folosirea articolelor pirotehnice de către persoane neautorizate este interzisă și constituie infracțiune.

Orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept (deținere, transport, utilizare, comercializare), comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Contravențiile aplicabile pentru nerespectarea Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive sunt prevăzute la articolul 38 al acesteia și pot fi aplicate și persoanelor juridice, limitele maxime și minime ale amenzilor majorându-se cu 100%.

Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor folosirii articolelor pirotehnice în mod necorespunzător sau ilegal, și recomandă de asemenea să țineți cont și de ofertele din mediul online, ce pot fi tentante dar nu întotdeauna avantajoase!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy