Poveste emoționantă! Un câine și stăpânul său s-au regăsit după aproximativ un an, cu ajutorul polițiștilor harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Polițiștii harghiteni, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, au ajutat un câine să-și regăsească stăpânul, după aproximativ un an, timp în care patrupedul a umblat hoinar prin lume.

„La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii harghiteni, responsabili cu protecția animalelor, au fost solicitați telefonic să intervină pentru salvarea unui câine de talie mare, din rasa metis Ciobănesc german.
Oamenii legii, care s-au deplasat la fața locului, au găsit animalul legat de un par din lemn, lângă niște baloți din paie, fără a avea un adăpost corespunzător.
În urma verificării microcipului implantat a fost contactat proprietarul câinelui, care domiciliază la aproximativ 50 de kilometri față de locul unde a fost găsit acesta.
Reîntâlnirea omului cu patrupedul a fost una emoționantă, datorită faptului că posesorul a declarat că nu mai spera să-l găsească deoarece, încă din luna februarie, l-a declarat pierdut și a crezut că a decedat.”, a precizat IPJ Harghita.

O dată cu prezentarea acestei povestiri emoționante, polițiștii atrag atenția cu privire la importanța microcipării și înregistrării câinilor, de către proprietari sau deținători, în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân, aceasta fiind, totodată, și o obligație legală prevăzută de art.8 alin.(4) din O.U.G.55/2001 privind aprobarea câinilor fără stăpân.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy