Prefectul de Harghita: Cu excepția a două localități, toate celelalte localități administrativ-teritoriale vor merge în instanță cu județul Bacău

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La inițiativa prefectului județului Harghita în colaborare cu prefectul județului Bacău, au fost convocate de comun acord, la sediul Primăriei Ghimeș Făget, cele două comisii de delimitare ale hotarelor administrativ-teritoriale dintre Harghita și Bacău. Cu excepția a două localități: Lunca de Jos și Lunca de Sus, care începând din anul 2012 au au ajuns la un numitor comun cu localitatea Palanca referitor la limite, toate celelalte localități administrativ-teritoriale vor merge în instanță cu județul Bacău, informează Jean-Adrian Andrei, prefectul județului Harghita.

Centrul discuției dintre autoritățile harghitene și băcăuane au gravitat în jurul Legii 2 din 1968, drept pentru care reprezentanții localității  Sânmartin vor acționa în judecată orașul Dărmănești, și în aceeași manieră vor acționa și localitățile Ciucsângeorgiu, Păuleni Ciuc și Frumoasa.

Potrivit prefectului Jean-Adrian Andrei, întâlnirea s-a desfășurat în mod pașnic și echilibrat, iar legea transparenței a fost respectată și cei prezenți au putut lua cuvântul pentru a-și face cunoscută poziția vizavi de tema discuției.

În urma întâlnii a fost semnat de către toți participanții și un proces verbal, în posesia căruia Ziar Harghita va intra mâine, pentru a-l publica.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy