Premieră! În Harghita s-a desfășurat primul concurs de îndemânare auto destinat automobilelor electrice sau hibride

0

Articol disponibil în: Română

  • Două investiții importante pentru  județ au fost aduse în atenția publicului la Remetea

Platforma Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Remetea, județul Harghita, a fost azi, 5 noiembrie, gazda unei premiere la nivel național – Consiliul Județean Harghita, instituțiile sale subordonate, ADI SIMD Harghita și Asociația Club Sportiv AT MOTORSPORT, organizând primul concurs de îndemânare auto,  Electric Feel, destinat automobilelor de serie cu propulsie electrică sau hibridă.

17 concurenți s-au prezentat la start pentru a participa la categoriile existente, important fiind, așa cum au precizat organizatorii, nu ritmul, ci fluența în respectarea traseului ce putea fi realizat într-un timp de sub 1 minut,  printre jaloane, fără zgomot, în acord cu respectarea mediului, participanții putând fii martorii unui concurs de îndemânare auto cu mașini electrice.

Am considerat important să organizăm o zi în care să îmbinăm utilul cu  plăcutul și în care să atragem atenția asupra importanței protecției mediului și a proiectelor noastre zero waste. Faptul că am reușit să construim acest centru este un pas foarte important și s-a realizat și datorită voinței comunității locale. Ne-am gândit cum să facem ca acest eveniment să fie mai vizibil și pentru că avem o echipă profesionistă în motor sport, sub conducerea lui Adrian Teslovan, am dorit să atragem atenția că putem folosi și altfel de autoturisme, electrice, prietenoase cu mediul”, a precizat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Adrian Teslovan, președintele Asociației Club Sportiv AT MOTORSPORT, a subliniat că  evenimentul a fost organizat la propunerea și ideea Consiliului Județean Harghita, dorindu-se a fi un concurs de îndemânare cu automobile electrice care să constituie baza cu care pleacă la drum orice iubitor de motor sport.

Locația aleasă nu a fost întâmplătoare, la Remetea fiind construit un sistem integrat pentru colectarea, tratarea și depozitarea deșeurilor menajere, prin această investiție fiind desființate 4 depozite vechi poluante din Cristuru Secuiesc, Vlăhița, Tușnad Băi și Bălan.

Incze Csongor, managerul județului Harghita a subliniat că procedura de achiziție pentru atribuirea gestiunii centrului este în curs, fiind în elaborare și caietul de sarcini pentru achiziția serviciilor de colectare, arătându-se încrezător  că anul viitor acest centru va deveni operațional.

Totodată, Consiliul Județean Harghita a inaugurat în această zi drumul județean 153D, investiția cuprinzând un tronson de drum de 3,5 km, de la Remetea către Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, cu o valoare a investiției de aproximativ 10 milioane lei și care va deservi și transportului deșeurilor către centru.

  • informații și foto furnizate de Biroul de Presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy