Primăria municipiului Miercurea Ciuc a început pregătirea unei strategii de dezvoltare pentru noul deceniu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) elaborată în 2016 pentru Miercurea Ciuc mai este valabilă încă patru ani,  însă sau  făcut deja primii pași de către grupul de lucru desemnat de Primărie pentru a pregăti documentul strategic pentru următorul deceniu. Strategia, care va încorpora ideile și viziunile de dezvoltare ale populației, va trebui să se adapteze la politicile publice, la schemele de sprijin naționale sau europene, dar să țină cont de faptul că orașul este centrul regiunii Ciuc.

Nu creăm o nouă strategie, ci o strategie adaptată la noul deceniu”, a declarat primarul Korodi Attila, care a precizat că strategia valabilă până 2025 este un document temeinic și bine gândit, care a stat la baza multor dezvoltări din ultimii ani. Primarul a subliniat că s-a ajuns la o etapă importantă în dezvoltarea orașului și a regiunii,  ceea ce face necesară reformularea strategiei de dezvoltare, ținând cont de documentele strategice pregătite de Uniunea Europeană pentru perioada de dezvoltare 2021–2027, precum și de documentele naționale de dezvoltare aferente. În același timp, în cursul anului trecut, au fost înaintate o serie de propuneri de dezvoltare specifice de către public sau de către sectorul civil, care nu sunt incluse în mod explicit în actualul document de strategie, dar care trebuie să fie încorporate.

Biró Zoltán, cercetător în științe sociale, antropolog și șef al grupului de lucru care va elabora strategia, a prezentat principalele domenii țintă ale SIDU.  Pe lângă programul „Calitatea vieții și bunăstarea socială”, care include dezvoltări legate de infrastructură și servicii, este important și programul „Competitivitate și smart city”, care include dezvoltări economice și implementări legate de orașele inteligente, precum și programul „Miercurea Ciuc verde”, care se concentrează pe protecția mediului și pe dezvoltări bazate pe valorile locale de mediu. Programul de incluziune socială se axează pe servicii sociale și dezvoltare.

Strategia de dezvoltare urbană actualizată este, de asemenea, legată de alte două documente: „Planul de mobilitate urbană„ și „Strategia de dezvoltare a zonei metropolitane”.
„Cele trei documente de dezvoltare se completează reciproc și funcționează într-un mod complementar.”, a subliniat liderul grupului de lucru.

Dósa Eszter, șeful Direcției de managementul proiectelor, a precizat că acest document strategic va sta la baza tuturor investițiilor viitoare și că orașul va putea depune proiecte doar pentru implementarea ideilor incluse în strategie.

Un element important în pregătirea strategiei de dezvoltare este colectarea opiniilor publice. Chestionarul intitulat „Miercurea-Ciuc 2030″, precum și chestionarul privind mobilitatea urbană, pot fi găsite în bara de meniu din dreapta a site-ului miercureaciuc.ro. De asemenea, acestea vor fi distribuite în cât mai multe gospodării din Miercurea-Ciuc prin intermediul instituțiilor de învățământ locale.

Cerem colaborarea populației pentru ca peste zece ani să putem defini Miercurea-Ciuc ca un oraș locuibil, competitiv, verde, care îmbrățișează persoanele aflate în dificultate, sprijină familiile și studenții și menține regiunea ca un bastion în inima Ținutului Secuiesc.„, a conchis primarul.

  • informații furnizate de Primăria municipiului Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy