Primarii din Miercurea Ciuc și Remetea împreună cu alte oficialități din Harghita, în ședință la Alba Iulia

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultima zi din luna iulie a avut loc la Alba Iulia cea de-a doua întâlnire trimestrială între reprezentanții decizionali ai Regiunii Centru, la care au luat parte președinții a șase consilii județene, alături de cei șase primari ai municipiilor reședință de județ și de primarii nominalizați să reprezinte orașele și comunele din fiecare județ din regiune.

Din partea județului Harghita au participat primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, Peli Levente reprezentatnt CJ, primarul comunei Remetea precum si un reprezentant al primariei municipiului Gheorgheni.

Invitații, au dezbătut potențialul de dezvoltare al Regiunii Centru și perspectivele economice, punând accent pe stadiului proiectelor depuse și derulate la nivel județelor, dar și perspectivele de dezvoltare economice regionale ce se pot încadra în direcțiile de finanțare prevăzute pentru perioada 2021-2027 de Comisia Europeană.

Cele mai intens discutate subiecte au fost cele referitoare la fondurile nerambursabile din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, apeluri deschise și viitoarele lansări.

În cadrul ședinței a fost prezentat și un exercițiu financiar pentru perioada 2021-2027 al Comisiei Europene, un buget cu o valoare pe termen lung de 1135 miliarde euro alocați pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără, dar și pentru o Europă mai inteligentă, mai socială, mai ecologică și mai conectată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy