Programul manifestărilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României la 1 Decembrie 2019 în Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În baza prerogativelor conferite de Constituţia României, Instituţia Prefectului Judeţul Harghita are ca atribuţii alături de celelalte instituţii ale statului şi de autorităţile administraţiei publice locale obligaţia organizării cu ocazia sărbătorilor de interes naţional de programe, manifestări publice, cultural – educative, cu caracter evocator, consacrate istorie patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice.

Foto: Marius Pascu

În vederea desfăşurării acestor activităţi de marcare a istorie României  şi a Zilei Naţionale a României, sunt organizate evenimente de comemorare a eroilor României, ceremoniale militar – religioase, manifestări publice, activităţi cultural – educative, concursuri pentru elevii instituţiilor de învăţământ preuniversitar, spectacole artistice şi alte evenimente.

Instituţia Prefectului Judeţul Harghita, împreună cu Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română Regiunea 2 Harghita, Asociaţia Centrul pentru Resurse şi Dezvoltare Durabilă „Orizont  2050”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc şi Episcopiei Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, organizează un ciclu de manifestări în cinstea Zilei Naţionale a României, după următorul program:

26 noiembrie

ora 10,00

– Vernisajul expoziţiei de desen „1918 – In memoriam – portrete”

 

Miercurea Ciuc – Foaierul Palatului Administrativ

28 noiembrie ora 11,00 – Concursul judeţean de istorie  „Uniţi în cuget  şi-n simţiri”, faza finală, ediţia a V – a – premierea câştigătorilor.

 

Miercurea Ciuc – Casa Corpului Didactic

28 noiembrie ora 12,00 – Spectacol dedicat Zilei Naţionale „Povestea neamului românesc”, în cadrul Proiectului „File de istorie, file de cultură, file de natură, cuvinte care zidesc…”. Colegiul Naţional „Octavian Goga” Miercurea Ciuc.

 

Miercurea-Ciuc – Casa de Cultură a Sindicatelor

28 noiembrie

ora 15,00

– „Şezătoarea Tricolorului !”

 

       Miercurea Ciuc – Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei

1 Decembrie

ora 12,00

– Expoziţie şi prezentarea tehnicii militare, a armamentului şi a materialelor specifice trupelor de vânători de munte şi armelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

                                          Miercurea CiucPlatoul din faţa Palatului Administrativ

1 Decembrie

ora 10,00-15,00

– Expoziţie fotodocumentară  „Formarea şi activitatea Gărzilor Naţionale în zona Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei, desemnarea delegaţilor şi  participarea la Marea Adunare de  la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918”.

 

Miercurea Ciuc – Muzeul Oltului şi Mureşului Superior

1 Decembrie,

ora 15,00

– Ceremonialul Militar şi Religios de Comemorare al Eroilor Neamului Românesc, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

 

–  Defilare cu trupe şi tehnică militară.

 

                      Miercurea Ciuc, B-dul Timişoarei – Monumentul Ostaşului Necunoscut

                                                                  Platoul din faţa Palatului Administrativ

1 Decembrie

Ora 17,00

– Spectacol festiv cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

UNIRE-N CUGET  ŞI SIMŢIRI

 

                                                      Miercurea Ciuc – Casa de Cultură a Sindicatelor

1 Decembrie,

ora 19,30

– Ceremonial de retragere cu torţe al efectivelor militare din Garnizoana Miercurea Ciuc.

 

Miercurea Ciuc – Platoul din faţa Palatului Administrativ

 

Partenerii acestor activităţi sunt:

Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” Miercurea Ciuc

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita

Penitenciarul Miercurea Ciuc

Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Muzeul Oltului şi Mureşului Superior

Colegiul Naţional Octavian Goga Miercurea Ciuc

Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu Miercurea Ciuc


Instituţia Prefectului Judeţul Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy