Proiecte în valoare de peste 104 mil. euro, aprobate prin programul „Primul student din familie”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelurilor de proiecte „Primul student din familie”, finanțate prin Programul Educație și Ocupare. Valoarea totală a proiectelor este de peste 104 mil. euro. Dintre acestea, 66 de proiecte sunt destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, cu o valoare totală de peste 103 mil. euro, iar două proiecte sunt pentru regiunea București-Ilfov, în valoare de peste 1,5 mil. euro.

Obiectivul acestor proiecte este facilitarea accesului la educație superioară pentru tinerii din medii defavorizate, prevenirea abandonului universitar și sprijinirea dezvoltării profesionale a acestora. Măsurile incluse în proiecte vizează sprijin pentru elevii și absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat, proveniți din familii cu nivel educațional scăzut sau de etnie romă, precum și susținerea studenților din medii defavorizate prin burse sociale și alte forme de sprijin.

În cadrul acestor apeluri de proiecte, 36 de instituții de învățământ superior, publice și private, alături de cinci unități de învățământ preuniversitar de stat, au depus cereri de finanțare.

Elevii/absolvenții de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat, precum și studenții care provin din medii defavorizate, vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la activitățile propuse în cadrul proiectelor selectate pentru finanțare.

Pentru elevi, măsurile de tip „punte” includ promovarea ofertelor educaționale și a programelor de studiu din universități. De asemenea, se are în vedere susținerea elevilor și a absolvenților de liceu prin programe remediale pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din internatele instituțiilor de învățământ preuniversitar, acordarea de subvenții și facilitarea vizitelor de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

Pentru studenți, măsurile dedicate reducerii abandonului universitar includ asigurarea serviciilor de suport, îndrumare și consiliere, acordarea de subvenții, participarea la programe remediale pentru studenții cu dificultăți în învățare, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din campusurile universitare, participarea la sesiuni de mentorat, tutoriat și consiliere educațională și profesională, și desfășurarea unor workshop-uri dedicate dezvoltării abilităților de studiu ale studenților.

Modalitatea de acordare și plată a subvenției și a altor forme de sprijin pentru elevi și studenți va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ în parte. Cuantumul subvenției va fi de 300 lei / lună pentru elevii din clasele a XI-a, a XII-a, a XIII-a și 330 lei / lună pentru studenți.

De asemenea, măsurile dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior includ achiziția de echipamente IT, dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, asigurarea accesibilității studenților cu dizabilități, asigurarea serviciilor suport, cum ar fi interpreți și tehnologii specifice, și organizarea de ședințe de consiliere individuale, de grup și de grupuri de suport dedicate sprijinirii elevilor în vederea continuării studiilor.

În perioada imediat următoare va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate, urmărindu-se astfel asigurarea premiselor necesare accesului la studii universitare pentru un număr cât mai mare de elevi și studenți care provin din medii defavorizate.

Listele menționate sunt disponibile AICI

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy