Punctul de pensie crește cu 12,5% de la 1 ianuarie. Sunt anunțate și ajutoare pentru cei cu pensii de până în 3.000 de lei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Guvernul PNL-PSD-UDMR a majorat pensiile, așa cum a promis. Pentru PNL aceasta este o datorie de onoare fată de toți cei care de-a lungul vieții au muncit pentru România. În timpul tuturor guvernărilor PNL,  pensiile au fost crescute cu cele mai mari procente, lucru verificabil în orice statistici. Pentru că pentru PNL pensionarii reprezintă o prioritate, iar guvernările PNL au reprezentat fapte, nu vorbe. Cu toate ca România, ca de altfel întreaga Europă traversează momente de criză, s-au găsit resursele necesare pentru creșterea punctului de pensie. Am preluat punctul de pensie de la 1265 lei, stabilit în septembrie 2019, înainte de preluarea guvernării, l-am crescut la 1442 lei în septembrie 2020, apoi la 1586 în ianuarie 2022, iar acum va ajunge la 1784 lei, de la 1 ianuarie 2023. Deci iată o creștere de la 1265 lei la 1784 lei, în timpul în care PNL s-a aflat la guvernare. O creștere cu 519 lei. O creștere de peste 40%.

Din formula agreată la nivelul Coaliției câștigă pensionarii, nu PNL sau PSD. Este cea mai bună soluție din punct de vedere tehnic, deoarece acoperă maximal nevoia de protecție socială.

  • Din soluția agreată câștigă nu doar pensionarii, dar și întreaga societate, pentru că mesajul pe care îl transmitem este acela de solidaritate într-un moment dificil pentru toți românii.
  • Soluțiile pe care le-am identificat pentru majorarea pensiilor și pentru acordarea ajutoarelor suplimentare nu ar fi fost posibile fără creștere economică și fără creșterea veniturilor la buget.
  • Obiectivul imediat pe care îl va susține PNL va fi să identificăm măsuri și politici pentru sprijinirea mediului de afaceri.
  • Formula de majorare a pensiilor trebuie să devină un model de identificare a soluțiilor bune de guvernare.
  • PNL va rămâne un partid responsabil cu românii și cu guvernarea. De aceea vom evita situațiile care pot destabiliza guvernarea.
  •    Valoarea punctului de pensie va fi 1.784 lei, de la 1 ianuarie, adică o creștere de 12,5%. Restul creșterii, până peste 15%, se va acoperi prin plăți suplimentare pentru categoriile cele mai vulnerabile.
  • Plățile suplimentare vor fi efectuate în două tranșe semestriale. Valoarea lor va fi:

– Pentru cei cu pensii sub 1.500 lei = plată suplimentară de 1.000 lei

– Pentru cei cu pensii între 1.501-2.000 lei = plată suplimentară de 800 lei

– Pentru cei cu pensii între 2.001-3.000 lei = plată suplimentară de 600 lei

  • Alte măsuri:

– Pentru cei cu pensii sub 1.700 lei = vouchere sociale de 250 lei (o dată la 2 luni, tot anul 2023)

– Pentru cei cu pensii sub 2.000 lei (vârsta peste 60 ani) = sprijin de 1.400 lei pentru plata facturilor la energie (suma va fi împărțită în două tranșe, pentru iarna aceasta și iarna viitoare)

– Alocațiile de stat pentru copii = se actualizează cu rata inflației

– Pentru persoanele cu dizabilități = se va acorda, în plus, a 13-a indemnizație

– Indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război = se actualizează cu rata inflației, începând din 2018 (circa +30%)

  • Adunând la creșterea curentă și plățile suplimentare, alături de alte ajutoare financiare care vor fi acordate, valoarea creșterilor înregistrate de pensiile mici depășește cu mult rata inflației.
  • În această formulă, impactul bugetar a fost calculat la 17,5 miliarde lei. Aceste plăți suplimentare nu ar fi fost posibile fără creșterea economică din ultima perioadă și fără creșterea veniturilor bugetare.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy