Refugiaţi din Ucraina în tranzit, cazaţi în localităţi din nordul judeţului Harghita

0

Articol disponibil în: Română

Mai mulţi refugiaţi din Ucraina, aflaţi în tranzit către vestul Europei, au fost cazaţi în localităţi din nordul judeţului Harghita, autorităţile locale şi cetăţenii mobilizându-se rapid pentru a le oferi o mână de ajutor.

La Topliţa, aproximativ 20 de ucraineni au fost cazaţi, în ultimele două zile, în pensiunile din oraş şi le-a fost oferită o masă caldă, după care au părăsit oraşul, în drumul lor spre alte ţări, unde au rude sau prieteni.
Administratorul public al municipiului Topliţa, Ciprian Rugină, a declarat, pentru AGERPRES, că este vorba de o familie de tineri, cu doi copii mici, de o mamă cu un copil, dar şi de două grupuri de câte şapte persoane, adulţi şi copii.
Toţi au fost preluaţi de voluntari şi li s-a oferit o masă caldă la un restaurant din oraş, după care au înnoptat la pensiuni care s-au oferit să-i cazeze, după care au plecat mai departe, cei mai mulţi spre Polonia.
Toţi consilierii din Topliţa, primarul oraşului, Dumitru Olaru, precum şi foarte mulţi voluntari s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul acestor oameni.
Totodată, Ciprian Rugină a menţionat că mai multe microbuze din oraş au plecat sau urmează să plece în vama Siret sau chiar în Republica Moldova, pentru a ajuta refugiaţii cu transportul către aeroport, către locul unde trebuie să ajungă sau să îi aducă la Topliţa să îi cazeze.
În oraş au început deja sau se vor demara campanii de strângere de ajutoare.

Şi în comuna Corbu, mobilizarea oamenilor a fost exemplară, foarte mulţi localnici oferindu-se să cazeze refugiaţi ucraineni.
Primarul comunei, Romeo Ţepeş-Focşa, a declarat, pentru AGERPRES, că opt refugiaţi ucraineni aflaţi în tranzit au fost găzduiţi câteva ore, pentru a se odihni, după care au plecat mai departe către Italia sau Spania.
El a mărturisit că imaginea acestor oameni care fug din calea războiului este înfiorătoare, iar privirile lor sunt „goale, fără speranţă”.

Romeo Ţepeş-Focşa a adăugat că de luni se demarează o campanie de strângere de ajutoare în comună, iar în cursul săptămânii va merge în zonele de graniţă pentru a le oferi fie taberelor de refugiaţi, fie celor care cazează refugiaţi.

O altă comună pregătită să vină în sprijinul refugiaţilor ucraineni este Tulgheş, unde s-au mobilizat atât autorităţile, cât şi localnicii.

Primarul comunei Tulgheş, Marcel Vancu, a precizat că, deocamdată, doar două familii au avut nevoie de cazare şi li s-a pus la dispoziţie un apartament, dar foarte multe maşini din Ucraina circulă pe DN 15, în drumul lor spre Europa.
El a informat că s-a creat o bază de date cu familii din Tulgheş care sunt dispuse să cazeze refugiaţi, existând în prezent aproximativ 25 de locuri puse la dispoziţie, dar numărul va creşte în zilele următoare.
De asemenea, există intenţia de a se merge în vamă şi a-i prelua pe cei care nu au mijloace de transport şi a le oferi ajutorul.

Şi la Borsec, primăria pune la dispoziţie trei apartamente, iar primarul Mik Jozsef a precizat, pentru AGERPRES, că urmează să discute şi cu pensiunile şi restaurantele din oraş pentru a oferi camere pentru refugiaţi şi pentru a le asigura o masă caldă.
Primarul a adăugat că şi localnicii dau dovadă de solidaritate şi sunt dispuşi să îi cazeze pe refugiaţi pentru o anumită perioadă de timp.

De asemenea, şi în alte localităţi aflate în nordul judeţului Harghita mai multe familii s-au oferit să cazeze refugiaţi. În mai multe comune se organizează, începând de luni, şi campanii de strângere de ajutoare.

sursa: AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy