RO-ALERT: Prezența unui urs, semnalată în localitatea Băile Tușnad

0

Articol disponibil în: Magyar Română

ISU Harghita informează că marți, 13 aprilie, după-amiază, a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Băile Tușnad.

 „La fața locului s-au deplasat pentru asigurarea zonei un echipaj IJJ și un echipaj SAJ. S-a transmis mesaj de avertizare RO-ALERT.”,  transmite ISU Harghita.

Totodată, IJJ Harghita transmite că apelul a fost făcut de către un domn care ar fi observat un urs de mici dimensiuni în apropierea Bisericii Ortodoxe din Băile Tușnad.

„La fața locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, care a găsit ursul, care se ascundea într-o clădire posibil abandonată. Jandarmii au procedat la îndepărtarea animalului sălbatic înspre pădure, reușindu-se acest lucru.”, precizează  purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita.

IJJ Harghita reamintește oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy