România are o nouă zonă ecoturistică: „Băile Tuşnad şi Împrejurimile”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Zona „Băile Tuşnad şi Împrejurimile” reprezintă cea de-a 7-a destinaţie ecoturistică a României recunoscută de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), potrivit unui comunicat de presă.

Conform documentului, zona „Băile Tuşnad şi Împrejurimile” este formată din unităţile administrativ teritoriale (UAT) Băile Tuşnad, Cozmeni, Sâncrăieni, Sânsimion, Sântimbru, Tuşnad (judeţul Harghita).

Destinaţia ‘Băile Tuşnad şi Împrejurimile’ îmbină cu succes puterea tămăduitoare a apelor minerale, un cadru natural nealterat şi sate în care, în mare parte, s-a păstrat modul tradiţional de viaţă. Toţi aceşti factori au contribuit la dezvoltarea unui produs ecoturistic deosebit de atractiv, care începând de astăzi beneficiază de recunoaşterea MAT!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Conceptul de „Destinaţie Ecoturistică” a fost dezvoltat începând din anul 2012 de autoritatea publică centrală pentru turism, în parteneriat cu instituţii şi organizaţii reprezentative la nivel naţional (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism şi Asociaţia de Ecoturism din România), având la bază Strategia Naţională de Ecoturism, Criteriile Globale pentru Turism Durabil (GSTC) şi Standardul European de Ecoturism (EETLS).

La momentul respectiv, România a fost prima ţară din Europa care a lansat un astfel de sistem de recunoaştere a destinaţiilor ecoturistice.

În anii trecuți, comisia pentru desemnarea destinaţiilor ecoturistice din România, formată din reprezentanţi ai celor patru instituții amintite mai sus, a evaluat îndeplinirea criteriilor şi a acordat statutul de destinaţie ecoturistică pentru următoarele zone:

Colinele Transilvaniei, destinație ecoturistică formată din 39 de UAT-uri din județele Brașov, Mureș și Sibiu (statut obținut în anul 2022, pentru o perioadă de 3 ani);

Retezat – Ţara Haţegului, destinație ecoturistică formată din 9 UAT-uri din județul Hunedoara (statut obținut în anul 2016, pentru o perioadă de 3 ani; prelungit în anul 2019 și în anul 2021, pentru 18 luni și respectiv 3 ani);

Țara Dornelor, destinație ecoturistică formată din 10 UAT-uri din județul Suceava (statut obținut în anul 2019, pentru o perioadă de 3 ani);

Mara – Cosău – Creasta Cocoșului, destinație ecoturistică formată din 4 UAT-uri din județul Maramureș (statut obținut în anul 2014, pentru o perioadă de 3 ani; prelungit în anul 2017, pentru 3 ani);

Ținutul Zimbrului, destinație ecoturistică formată din 5 UAT-uri din județul Neamţ (statut obținut în anul 2016, pentru 3 ani);

Zărnești – Piatra Craiului, destinație ecoturistică formată din UAT Zărnești, judeţul Braşov (statut obținut în anul 2014, pentru 3 ani).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy