Salvatorii harghiteni, mereu alături de semeni/Bilanțul intervențiilor din ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

Pompierii, mereu alături de semeni

Salvatorii harghiteni au fost la datorie, iar în ultimele 24 de ore, echipajele operative au intervenit la 9 solicitări înregistrate la nivel județean. Astfel, echipajele SMURD au intervenit la 8 solicitări, în urma cărora 8 persoane au primit asistență medicală de urgență.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița  au intervenit, ieri după-amiază, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea urmărilor unui accident produs pe raza localității Sărmaș, DE 578, km 161+100 m. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, conștiente, neîncarcerate. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, cele două persoane implicate în incidentul rutier au fost transportate, de către echipajele SMURD și SAJ, la Spitalul Municipal Toplița pentru investigații medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Totodată, pentru protecția populației, în ultimele 48 de ore, au fost transmise 8 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT privind prezența animalelor periculoase (urși) în proximitatea comunităților din localitățile Sândominic (2), Izvoru Mureșului (2), Toplița (2) și Gheorgheni (2).

 Echipajele de intervenție rămân la datorie și sunt pregătite să gestioneze cu eficiență situațiile de urgență înregistrate în dinamica operativă, la nivelul zonei de competență.

 NU UITAȚI! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Respectați recomandările noastre și consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare specifice tipurilor de situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire https://fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.

Comunicat transmis de ISU Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy