Șase străzi din Miercurea Ciuc, fără gaze naturale – joi, 20 mai
Articol disponibil în: Magyar Română
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 20 mai, începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi din municipiul Miercurea-Ciuc: Kossuth Lajos, Revoluției din Decembrie, Timișoarei, Lunca Mare, Inimii și Pictor Nagy István.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 16.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.