Screening de cancer colorectal la Borsec

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Dr. Stefan TUCA

Cancerul colorectal este o afecțiune gravă. Între 4 și 5 persoane (raportat la 100 de persoane) suferă de acest tip de boală de-a lungul vieții. De aceea screening-ul populațional este extrem de important.

Cancerul colorectal poate fi prevenit sau depistat și tratat într-un stadiu incipient, datorită screening-ului. Dacă se depistează leziunile premaligne, acestea pot fi îndepărtate endoscopic, astfel se reduce la zero riscul apariției cancerului colorectal. Dacă este descoperit la timp, acest tip de cancer poate fi tratat ușor și tratamentul are, de obicei, rezultate foarte bune. Totodată, tratamentul nu este foarte laborios, comparativ cu cel necesar pacienților aflați în stadii avansate.

Screening-ul este destinat persoanelor (atât bărbați cât și femei) cu vârsta cuprinsă între 45 și 74 (inclusiv) de ani. Sunt evaluați o dată la 2 ani, prin metoda propusă (depistarea hemoragiilor oculte în scaun prin metoda imunochimică).

Ce se întâmplă în timpul screening-ului?

După primirea acestei invitații, veți intra în posesia unui kit de recoltare individuală, care conține și informațiile de utilizare. După ce ați recoltat mostre din scaun, recipientul va fi expediat către un laborator specializat, care va realiza analizele, pentru a descoperi urme de sânge în scaun, unul dintre indicatorii cancerului colorectal (de colon). Rezultatele analizelor vă vor fi comunicate de către laborator. Dacă au fost descoperite urme de sânge sau orice alt element ce indică posibilitatea prezenței cancerului colorectal, veți fi nevoiți să realizați o colonoscopie la un laborator de endoscopie digestivă.

Pentru acest program de screening a fost negociat un preț preferențial al testului FIT în valoare de 50 RON/ test. Programul se derulează pe o perioadă de 3 luni, odată cu începutul anului 2020. Mai multe detalii cu privire la programul de screening populațional pentru prevenirea cancerului colorectal, puteți să obțineți la sediul Primăriei orașului Borsec sau la dispensarul medical din localitate.

Sursa: https://statiuneaborsec.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy