Sfântul Dimitrie, patronul păstorilor şi vestitorul iernii (26 octombrie)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 26 octombrieîn calendarul creștin ortodox, este prăznuit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și făcătorul de minuni.

În perioada Evului Mediu, acest sfânt a fost cinstit ca unul dintre cei mai importanţi sfinţi militari ortodocşi, fiind adesea reprezentat în iconografie alături de Sfântul Gheorghe, de asemenea, sfânt militar.

A trăit in timpul împăraților Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Provenea din una din cele mai nobile familii din Macedonia și era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.

Încă din tinerețe a devenit strateg și specialist în arta militară, așa încât în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei.

Ținând seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. În vremea aceea, creșinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creștinii erau victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune: „Du-te și pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”. Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, la 26 octombrie 413.

Moaştele sfântului sunt păstrate în biserica din Salonic, Grecia, care îi poartă numele, fiind renumite pentru mirul care izvorăşte inexplicabil din ele. De aici şi asocierea Dimitrie – Izvorâtorul de Mir. Este important de reţinut faptul că Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir nu este acelaşi cu Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), prăznuit pe 27 octombrie, protectorul orașului Bucureşti, ale cărui moaşte sunt depuse la Catedrala Patriarhală.

În credinţa populară, Sfântul Dimitrie este perceput ca fiind un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, cu puteri vindecătoare, dar si cu puteri asupra naturii. El este cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele și îi adună pe toți laolaltă la Focul lui Samedru, în ajunul sărbătorii.

Este considerat a fi patronul păstorilor și al toamnei. O dată cu această sărbătoare, iarna începe să își intre în drepturi și este „descuiată”, iar ciobanii coboară oile de la munte. În credința populară, pe 26 octombrie, de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ, iar sezonul rece își intră în drepturi.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy