Șoferi sub influența alcoolului și a substanțelor interzise depistați de polițiști la Feliceni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

Poliţiştii harghiteni au depistat încă un conducător auto aflat sub influenţa alcoolului şi încă unul bănuit de consum de substanţe interzise, ambii pe raza comunei Feliceni.

La data de 03.06.2020, în jurul orei 22:10, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 137, în comuna Feliceni, având 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Anterior acestei constatări, puţin după ore 18:00, tot pe raza comunei Feliceni, poliţiştii au identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Mugeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 137, având suspiciunea că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice.
Acest aspect nu s-a confirmat, însă în cazul său analizorul de droguri a indicat că se recomandă analize de laborator pentru consum de substanţe interzise.

Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice, iar pe numele lor au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy